joi, 5 iunie 2008

Picatel


A fost odata ca niciodata un gandacel. Era foarte mic si foarte vesel. Si avea niste picatele rosii de care era foarte mandru. Nimeni nu mai avea picatele asa frumoase in toata lumea.
Intr-o zi de vara, Picatel mergea zglobiu printre ierburi. Si canta. Canta de se auzea in toata valea.
Se trezise de dimineata cu ganduri mari. Vroia sa cucereasca lumea. D’aia era asa de vesel.
Se spalase bine pe fata cu un strop de roua, mancase un fir de iarba si plecase la drum. Si mergea plin de voiosie, asa cum va spuneam. Nu stia prea bine de unde sa inceapa curerirea lumii dar era plin de incredere. Se gandea ca avand avand niste picatele asa de rosii si frumoase ca ale lui nu se poate sa nu reuseasca.
Se agata de un fir de papadie si se legana un pic pe el, mirosi o floricica mica si albastra si pleca mai departe. Floricica se uita lung dupa el, plina de mirare:”Ce o fi cu Picatel de e asa de grabit?”
Canta si mergea. Iarba era mare si-l impiedica la mers dar Picatel invatase de catva timp sa sara peste ierburile mari asa ca nu-si facea griji din cauza asta.
„Ce faci mititelule?” se auzi dintr-o data o voce baritonala „Unde mergi asa grabit?”.Picatel se uita in jur si nu vazu pe nimeni.
„Cine vorbeste?”
„Sunt eu, Negrisor.”
Picatel se uita in sus si-l vazu pe prietenul lui catelul Negrisor cu care se juca in fiecare zi pe vale.
„Tu esti? Ce faci asa de dimineata?”
„Dar tu unde mergi asa repede Picatel? Nu vrei sa ne jucam?”
„Nu pot ca am treaba.”
„Ce treaba ai?” intreba Negrisor cu ochii lui mari plini de mirare. „Ce treaba poate sa aiba un gandacel ca tine?”
„Vreau sa cuceresc lumea!”
„Ce vorbesti? Cum adica sa cuceresti lumea?”
„Pai .... cum sa-ti spun eu, vreau ca toata lumea sa ma cunoasca si sa ma iubeasca.”
„Si cum vrei sa faci asta? Tu esti doar un gandacel!”
„Si ce e cu asta? Nu vezi ce picatele frumoase am?”
„Daca tu crezi ca poti sa cuceresti lumea e treaba ta. Dar sa stii ca mai sunt pe lumea asta o gramada de gandacei cu buline rosii ca ale tale.”
Picatel se supara pe prietenul lui si pleca mai departe fara sa-i mai vorbeasca. Nu mai canta. Era un pic incruntat si necajit. Si din cauza asta nu se mai uita bine in jur si nimeri intr-o picatura mare de roua.
„Uf, fir-ar sa fie! Asta imi trebuia acum! O sa pierd o gramada de timp sa-mi usuc aripioarele!”
Se aseza imbufnat pe o frunza, la soare si ofta. Se gandea ca pana pe la pranz o sa fie departe si acum...
Langa el se inalta o floare frumoasa de mac. Se uita in sus la ea si inlemni. Era rosie ca picatele lui. Cum? Mai erau si altii care aveau culori asa frumoase? Nu se poate! Se supara si mai tare.

Dar incepu sa bata vantul si petalele macului se raspandira pe camp.
„Hi hi, zise Picatel, culorile macului au pierit in vant pe cand ale mele au ramas.” Se inveseli din nou si porni la drum.
Soarele era sus si Picatel salta zglobiu. La un moment dat i se facu foame si se opri sa manance un pic. Cand inghitea de zor un fir de iarba se auzi o bubuitura.
„Ce-o fi asta?”
Si pana sa mai aiba timp sa se gandeasca pe langa el trecu o gaza mare-mare care mai mai sa-l striveasca.
„Uf, abia am scapat! Ce faci, nu vezi pe unde mergi?”
Dar nimeni nu-l auzi ca sa-i raspunda.
„Ce-o fi fost asta? Chiar n-o fi vazut ce frumos sunt si ce buline rosii am? Cum sa nu bage de seama?”
Si abia atunci isi dadu seama Picatel ca pe lume sunt gaze mult mai mari decat el. Si increderea lui se narui. Cum sa faca el sa cucereasca lumea? Pleca mai departe cu lacrimile curgandu-i siroaie din ochii mici si negri.

„Si eu care credeam ca toate lumea vede ce buline frumoase am! Acum ce sa fac?”
Tocmai atunci trecu pe langa el in zbor in fluture.

„Hei, ce faci de esti asa de suparat? Nu vezi ce frumos e afara? Hai sa ne jucam un pic.”
„Cum sa ma joc eu cu tine? Tu zbori!”
Picatel uitase, de suparare, ca are aripi.
Isi aduse aminte cu un zambet, isi desfacu aripioarele si i se alatura fluturelui.
Uitase cat de bine era sa pluteasca asa, fara nici o grija, in bataia vantului.
Era soare. Si el zbura. Si picatelele-i sclipeau in soare. Si ce frumos mirosea campul!
Si Picatel uita si de lume si de cucerirea ei. Pentru ca era prea frumos sa te bucuri de soare, de iarba, de zbor si de prieteni.

2 comentarii:

tiktakro@yahoo.com spunea...

Un gind frumos pentru tine de la un alt gindacel cu pete rosii de pe lumea asta ;))
Am citit povestea lui Picatel acum, amuzata, cu suflet de copil si minte de adult.
Si ma gindesc ca tare bine mi-ar prinde acum sa-mi desfac si eu putin aripioarele si sa ma bucur de soare, flori si viata.
(Multumesc pentru vizita pe blog.)

Ella spunea...

Si eu multumesc pentru comentarii si pentru vizita!