La multi ani!

M-am jucat un pic in... Corel

Si am facut 2 felicitari pentru toti vizitatorii stiuti sau nestiuti ai blogului meu

La multi ani!

A venit iarna

A venit iarna in gradina,..

si pe strada mea.

Se apropie Craciunul...

Nu-ti face griji..

Romania e tara in care unii oameni bogati fredoneaza maneaua "Suparat sunt, Doamne". O stii. Alte tari au si ele oameni care-si canta trairile. Au si ei manelistii lor (cantaciosi, politicieni sau bisnitari), tot asa ca si pe la noi. La ei, am vazut si niste oameni care au sfidat realitatea. Si noi avem. Despre toate aceste lucruri si despre multe altele, te invit sa comentam astazi. Si sa lasam deoparte guvernul, legile sau Fiscul. Ce zici?

Despre "el"
La 4 iulie 1900, se nastea la New Orleans un om pe care soarta l-a injurat chiar de la primii pasi in viata. A fost parasit de tata atunci cand avea 8 ani, dupa ce ii indurase bataile in toti anii din viata de pana atunci.

A fost parasit de mama la 12 ani. In primii ani de adolescenta a cersit, a fost vagabond si a trait din mila publica. Si totusi, a gasit puterea sa compuna asa cum eu n-as putea scrie niciodata, desi parintii mei mi-au oferit intotdeauna mai mult decat as fi sperat.

Despre "noi"
Spre deosebire de omul de mai sus, multi dintre noi, lipsiti de probleme adevarate, alegem sa ridicam nimicurile vietii la rangul de bariera de netrecut. Intr-un fel, e normal. Schimbarea doare. Ii face pe oameni sa se simta nesiguri, confuzi si incrancenati.

Cei mai multi dintre noi ne dorim ca lucrurile sa ramana asa cum au fost intotdeauna, iar credinta asta ne face viata mai usoara. Daca nu se schimba nimic, nu va trebui sa ma adaptez la nimic. Si nici nu va trebui sa gresesc, poate, vreun pas pe care l-as face.

Apoi, mai tarziu, inveti ca schimbarea vine doar din interior si numai sub presiunea ingrozitoare a esecului personal. Oamenii nu pot fi schimbati cu adevarat. Oamenii cad ori supravietuiesc, apoi se bucura, isi bandajeaza ranile si merg mai departe. In functie de orgoliul fiecaruia si de inteligenta nativa, pot alege sa invete din trecut sau nu.

Partea cu "trenul de Constanta"
Mie unul mi-a fost greu sa inteleg ca lumea din jur e altfel decat mi-as dori eu sa fie. Apoi, pe masura ce trecea timpul, realitatea m-a lovit precum trenul de Constanta. Poti controla mersul automobilului tau, dar n-ai nici cea mai mica putere fata de masina care vine de pe contrasens. Poti controla oamenii patrunsi pe un stadion, dar nu le poti controla furia. Asa ca oamenii..., incerci sa ii intelegi cat mai bine si te opresti.

Nevoia de control e una dintre cele mai pustiitoare dorinte pe care le poate simti un om. Senzatia ca trebuie sa stie tot ce se intampla in jurul sau ajunge sa il controleze mai mult decat isi da seama. In vacante, in week-enduri, in timpul sarbatorilor, omul atins de aceasta nevoie continua sa se gandeasca la problemele sale si e consumat de micile amanunte pe care a uitat sa le finalizeze.

Si, uite asa, desi viata ta ar putea fi una decenta, alegi sa-ti plangi mereu de mila si sa vezi doar necazurile, nefericirea si durerea. A ta sau a altora. Si ii injuri in gand pe cei ca mine, care-ti povestesc despre lucrurile pe care le citesti acum. Si ii repezi cand incearca sa-ti spuna ca exista multi oameni care traiesc mai bine, emotional si mental, cu mult mai putine resurse decat ai tu. Si..., continui sa te plangi si sa-si vezi viitorul doar imbracat in bani sibogatie.

Partea in care spun ca nu sunt mormon :)
Nu sunt mormon si nici vreun soi de pustnic retras, ce a renuntat la bogatia materiala a lumii si incearca sa imparta dragoste si echilibru in jur. Nu. traim intr-o lume in care banii au rolul lor. Intr-o lume abjecta in care pana si oamenii de la morga trebuie spaguiti ca sa poata fi "eliberati mortii". Inteleg asta, accept asta si, mai mult, ma zbat la randul meu pentru ca familia mea, colegii mei de la serviciu si alti oameni care depind intr-un fel sau altul de mine sa aiba ce pune pe masa. Am avut de-a lungul celor 10 ani de Avocatnet.ro momente in care am plans, momente in care am vomitat, momente in care am ajuns cu tensiunea la peste 20. Am 33 de ani si port dupa mine pastile de tensiune. Si sunt multe alte lucruri pe care le-am inghitit cu mintea si stomacul de cand muncesc in fiecare zi la acest website.

Am spus toate astea ca sa intelegi ca n-am nici cea mai mica intentie sa fac filosofia unui lucru pe care nu-l cunosc. Stiu si ca multi dintre cei care citesc acest text au o situatie materiala sau personala care ii impiedica sa vada cu adevarat speranta din ziua de maine. Si imi pare rau ca se intampla lucrul in cauza.

Si o rugaminte
Cred insa ca fiecare dintre noi, si eu si tu, avem o obligatie de suflet pe care sa o exersam din cand in cand: sa nu mai punem mereu doar raul in fata. Sa vedem daca nu cumva o parte din greutatile pe care le intampinam sunt doar produsul mintii noastre. Si ca daca in locul unui televizor cu LCD ne uitam doar la un televizor clasic, daca in locul masinii de vis mergem cu o masina mai veche, daca in locul vacantei de revelion stam cu prietenii la o masa in sufragerie, asta nu inseamna ca am esuat in viata si trebuie sa traim nefericirea.

Sursa:www.avocatnet.ro

Mimi Kirchner doll

Mimi Kirchner este artist textil.
Imi plac foarte mult papusile ei.
Am incercat si eu sa fac una si asta a iesit.

Cod galben

Ceea ce ma deranjeaza foarte tare in ultimul timp este prezentarea catastrofica a oricarui lucru. Faptul ca o sa ninga iarna este o problema grava si nemaintalnita.
Chiar si codificarea fenomenelor meteorologice iti creeaza un sentiment de tensiune.
Nu stiu daca acest mod de comunicare este intentionat sau nu.
Tind sa cred ca este.